Toata viata mea am incercat pe cat se poate sa-i ajut pe cei saraci, dar niciodata nu am vazut pana acum pe cineva cu adevarat sarac, amarat. Stiam ca x are salariul mic si familie numeroasa si deabia se descurca, stiam ca y nu a mai mancat ceva bun de nu stiu cand..si am ajutat…in limita posibilitatilor mele..atat cat am putut.

Sa nu va mai spun ca toti pe care i-am ajutat au sfarsit prin a-mi face rau dar asta este cu totul si cu totul alta poveste. Nu degeaba este zicala aceea..facerea de bine….de mama…E chiar adevarata, dar sa lasam asta.

Acum o saptamana am dat impreuna cu BilZone o raita de 3 zile prin Bucuresti. Ne-am distrat, ne-am simtit super, am cheltuit o gramada de bani dar asta nu mai conteaza. Intr-una din aceste zile, eram cu masina la un semafor, nu retin zona, ne uitam pe geam sa descoperim locuri noi si am vazut ceva…Acel ceva ne-a ingrozit cumplit, ne-a socat si ne-a indurerat. Acel ceva ne-a facut sa ne simtit ca in filmele de groaza, atunci cand se zbarleste parul pe tine, stomacul il simti in gat…si simti cum ti se opreste inima in loc.

Acel “ceva” era un batranel, care statea pe jos la colt de strada, inconjurat de valize mari, pe un gard avea atarnate cateva umerase cu haine si langa el tinea strans un baston. Nu reusesc sa va descriu in cuvinte senzatia pe care am avut-o in timp ce “admiram ” privelistea…Am vazut…REALITATEA, in adevartul sens al cuvantului. Am vazut o viata de om..pierduta. Afara era cumplit de frig si ceata…Imi venea sa cobor din masina, sa ma duc la el…sa-i dau tot ce aveam in portofel. Dar nu am facut-o..si regret…de ce nu stiu…si asa cum nu am facut-o eu…nu o fac multi..De ce?!…

Guest post by Alina